Acum știu

Acum știu ce înseamnă dragostea. Înțeleg, În sfârșit, că dragostea e curată, blândă, ingenuă.

Știu asta pentru că am crezut ca am iubit. Da, spun bine. Am crezut, dar m-am înșelat. Dragostea nu e ce am trăit pe atunci. Ea te privește cu gingășie, te mângâie cu grijă, și stă lângă tine atunci când plângi.

Știu. Știu că dragostea te ceartă ca să înțelegi că nu e bine ce faci, și nu ca să te facă să crezi că ești un nimic.

Știu că dragostea e credincioasă și disponibilă, indiferent de oră sau de situație. Ea nu ține cont de oboseală, de lipsuri, de probleme. E acolo, deasupra lor.

Dragostea ascultă și încearcă să înțeleagă. Te face fericit, fără a avea scopuri ascunse.

Dragostea nu judecă. Dragostea nu lovește unde ești deja rănit, pentru ca, mai târziu, să pună sare pe rană.

Dragostea vine in timp. Dragostea este răbdătoare.

Dar, mai ales, dragostea apare când îți dai voie să iubești, când nimic nu mai contează dincolo de ea, și de asta e cel mai frumos lucru ce poate exista vreodata, pe pământ.

Greșeli

Azi, de mă-ntrebi ce fac, răspund că ”bine”,
Nu-ți spun că nu-mi iau gândul de la tine.
Și nici nu o să afli prea curând,
C-aș vrea să-mi auzi sufletul cântând.

Când îmi zâmbești, aș vrea să-ți sar în brațe.
Și să-ți mărturisesc câte speranțe,
Am adunat de-atât timp cât te știu.
Și cum doar tu-mi faci zâmbetul mai viu.

Adesea, cu prea multă îndrăzneala,
Sfidez a ursitoarelor urzeală,
Și mă prefac că altfel îmi e scris.
Și că nu mă iubești numai în vis.

Dar tu îmi amintești cu frenezie,
Că viața nu-i mereu o poezie.
Și că nu-mi fac destinul cum vreau eu.
Eu sunt un om. Tu ești un semizeu.

Mă scutur de visare, întristată,
Și vreau să-mi ascund fața vinovată.
Și să dispar din lumea ta cu măști.
Căci frică-mi e, ca tu să mă urăști.

Iertare, domnul meu, cel cu putere,
Dar nu-s eu ce te vreau. Inima cere.
Nu-mi cere încă să te părăsesc.
Promit să-ncerc mai mult să nu greșesc.

Stiu ca gresesc, cand te privesc pe-ascuns.
Stiu ca gresesc cand intreb de-ai ajuns.
Stiu ca gresesc, cand caut chipul tau.
Dar in privinta ta, gresesc mereu.

tumblr_nfxhysPRnL1tpdjt7o1_1280

Demachiant

Sunt seri în care-mi țin machiajul
pe pleoape-atunci când dorm,
căci simt că asta-i chipul,
ce-a fost privit de-un domn.

Și-acea privire-atinge
tot altfel chipul meu.
Și-aș vrea s-o țin aproape,
și-n-ochi-mi tot mereu.

Sunt seri în care-mi țin machiajul
pe pleoape-atunci când dorm.
Căci simt c-adorm cu capul,
pe pieptul unui domn.tumblr_mkxu18PyyZ1rfjgt8o1_1280

Ultimatum

Și dragostea aia ce părea nepierdută,

Și pașii aceia, ce mereu îi făceam

Și fapta aceea ce părea nefăcută,

Și felul acela-n care nu te uitam.

Și toate acestea s-au dus pân-acuma.

S-au pus liniștite lângă alte-amintiri,

Iar dragostea aia ce părea numai una

E necunoscută de-ale mele priviri.

Nu pot înțelege cum toate plecat-au

De parc-au zburat și de parcă n-au fost.

De parcă și îngerii, pe dată, uitat-au,

De lucruri ce-atuncea păreau că au rost.

Și totuși, acuma, când sunt fără tine,

Când simt că ieșit ești, din inima mea,

O mână aievea, de mână mă ține.

Și parcă mă strânge cu strângerea ta.

N-am timp, și n-am viață atâta în mine,

Să port pentr-o viață povara ce-mi dai

A fost mult prea mult, și prea greu fără tine.

Așa că, de vii, ai să vii, ca să stai!

tumblr_mygufuxxkb1qaon9po1_500

Și-apropo… mi-e dor tine

Vreau să știi că nu mă supăr,
Dacă mă-ntrebi ce mai fac.
E posibil să-ți dai seama,
Că am învățat să tac.

Încă mai privesc spre seară
Floarea din fereastra ta.
Câteodată văd și rochii,
Peste piei de catifea.

Vreau să știi că nu mă supăr…
Altceva n-am așteptat.
Ai putea să-ntrebi, în fugă,
De ce nu te-am căutat.

N-am să mint, voi spune-n șoaptă
Că de fapt nu te-am găsit.
Și că uneori din umbră,
Doar din pleope ți-am zâmbit.

Vreau să știi că nu mă supăr,
Dacă-mi spui să ne-ntâlnim.
Voi răspunde că-i mai bine,
Dacă n-o să mai vorbim.

N-am să mint. De mii de vorbe,
De o vreme m-am lipsit.
M-am decis cu îndrăzneală,
Să mă apuc de iubit.

Vreau să știu că nu te superi,
Dac-atunci când te-oi vedea,
Cu o mână tremurândă
Voi atinge mâna ta.

Și-apropo, mi-e dor de tine…
Asta nu trebui s-o zic…
Vreau, te rog, să nu te superi.
”Ce ai spus?”… N-am spus nimic!
transitional-artwork

Nu cred în dragoste

Nu cred în dragoste la prima vedere.
La fel cum nu cred în dragostea pe bază de durere.
La fel cum nu cred în dragostea ce nu-i împărtășită.
La fel cum nu cred în dragostea neîmplinită.
La fel cum nu cred în dragostea pornită pe bază de competiții.
La fel cum nu cred în dragostea pe-ambiții.
La fel cum nu cred în dragostea care pornește pe baze sexuale.
La fel cum nu cred în dragostea care pornește din discuții intelectuale.
La fel cum nu cred în dragostea adolescentină.
La fel cum nu cred în dragostea pornită dintr-o vină.
La fel cum nu cred în dragostea pasională.
La fel cum nu cred în dragostea rațională.
La fel cum nu cred în dragostea care ajută.
La fel cum nu cred în dragostea care e mută.
La fel cum nu cred în dragostea de la distanță.
La fel cum nu cred în dragostea pe bază de romanță.
La fel cum nu cred în dragoste. Și-atât!

Legați-vă dragostile de gât!
Eu cred într-o dragoste de-un singur fel.
Nu-mi pasă dacă-i între EA și EL.
Nu-mi pasă dacă-i între EL și EL.
Nu-mi pasă dacă-i între EA și EA.
Nici măcar nu-mi pasă dacă-i dragostea mea!

Eu cred într-o dragoste mai rară pe pământ:
E dragostea aia care are ceva… SFÂNT!Angel_and_Devil_Love_by_kil4

Un Crăciun diferit

În orașul meu nu ninge. În schimb, e un ger de crapă pietrele. Mă așteaptă tata, purtând o căciulă groasă pe cap. Când cobor din autocar, oamenii care vor să-și ia bagajele, așteaptă răbdători și-și dau prioritate. Nici unul nu strigă și nu înjură. Vor să ajungă acasă, dar știu că oriunde ar sta în orașul ăsta, nu au cum să-și petreacă mai mult de 15 minute pe drum. Mă urc în față și pun mâna pe centură, iar tata (polițist ieșit la pensie) îmi spune că nu e nevoie. Orașul meu e liniștit. Îmi petrec vreo 10 minute pe drum. Intru în casă și casa e plină de jucării… de jucării… de jucării…
-Tăticule, anul ăsta vreau să-mi aducă moșul o trusă de doctoriță!
– Piticule, dar ai fost cuminte?
– Da, tăticule, am numai de 10 în carnet!

Înaintez pe coridorul cu parchet rece pentru a ajunge in camera mea… Într-un colț sunt așezați o droaie de urși de pluș zâmbitori… urși de pluș zâmbitori… urși de pluș zâmbitori…
– Mămica, azi mi-a zis un copil la școală că Moș Crăciun nu există! Nu-i adevărat, nu?
– Nu, mamă, copiii sunt răi și te mint. Moș Crăciun există. Cine crezi că îți aduce cadouri în fiecare an?
– Și vine și anul ăsta, mămică?
– Vine. Dacă ai fost cuminte, vine!

E frig. Ai mei nu mai încălzesc camera mea când nu sunt acasă. Odată camera asta avea miros a parfumuri de tot felul, si erau carti peste tot, si caiete, și haine împrăștiate, și postere pe pereți. Acum pe pereți sunt niște stickere imense cu personaje din desene animate… desene animate… desene animate…
-Mămica, pot să mă duc și eu cu copiii cu colinda?
– Da, dar nu ai voie să mergi prea departe și să nu vii târziu!
– Da, mămica.
– Hai să te-mbrac, ca să nu îngheți de frig pe gerul ăsta.

Desfac o portocală. Mirosul de portocală îmi aduce aminte de Crăciun. Primeam rar portocale, iar Crăciunul era sărbătoarea fructelor exotice, la noi. Jucării nu aveam atât de multe, și nici foarte mulți urși de pluș, și nici stickere pe pereți cu Donald Duck sau Mickey Mouse, dar eram un copil fericit! Tare fericit copil am fost. Zâmbeam mai mereu. Acum văd zâmbetul ăla pe buzele copilului care a umplut casa mea de jucării. Copilul surorii mele, soră care nu se lasă până ce aranjamentele din brad nu arată perfect. Astăzi, când am ajuns acasă, mi-am dat seama că Moșul există. Problema sunt eu. Nu mai știu să mă joc cu păpuși.